Un Korn cu prietenii

Ştiu că pentru cei mai mulţi concertul verii a fost cel al lui Robbie Williams, din Piaţa Constituţiei. Au făcut mulţi trafic pe seama evenimentului, ce-i drept, mai puţin pe seama muzicii şi mai mult din cauza crizei de bere. Pentru mine şi pentru mulţi dintre prietenii mei, atracţia verii a fost, însă, concertul Korn de la Arenele Romane, concert de la care am zis că nu trebuie să lipsesc, mai ales că, în 2010, când au cântat la Peninsula, eram la Chişinău şi nu am putut ajunge.

La eveniment, lume bună, lume multă, dar nu foarte. Am reîntâlnit prieteni vechi, amici din copilărie, pe care nu îi mai văzusem de mult timp. Muzica celor de la Korn, dar şi a altor trupe ale anilor ’90 – 2000 avea darul să ne strângă şi să ne ţină împreună în perioada respectiva, dar, iată, are şi darul de a ne reuni cumva. Măcar pentru câteva ore. Am întâlnit şi colegi de muncă, chiar şi şefi, care brusc mi-au devenit mult mai simpatici. Citește în continuare Un Korn cu prietenii

Anunțuri

Cum să înregistrăm acasă? (VIDEO)

M-am gandit sa fac postarea asta pentru cei care şi-ar dori să îşi înregistreze muzica şi nu ştiu de ce au nevoie. Sau pentru cei care, fie nu au timp să repete cu o trupă, fie nu găsesc oameni cu care să se înţeleagă din punct de vedere muzical şi ar dori, totuşi să îşi audă compoziţiile în regim de full band.
Citește în continuare Cum să înregistrăm acasă? (VIDEO)

Shine, ziua a doua| Totul bine, aproape bine

Ziua a doua şi ultima a festivalului Shine a fost mai bună decât prima. Aş spune că mai de grabă din punct de vedere meteorologic decât muzical. Şi vremea bună se pare că a avut efect şi asupra numărului de spectatori, care a fost considerabil mai mare decât în prima seară.
În scurtul review de astăzi mă voi ocupa doar de 3 trupe, trupe care mi-au atras atenţia într-un mod pozitiv. Pe restul le voi recenza altă dată, deoarece acum aş fi mult prea subiectiv..şi nu în beneficiul lor.
Luna Amară este, pentru mine, o trupă pe care o ascult cu plăcere live, deşi ca activitate de studio nu mă convinge de fiecare dată. În concert, însă, sunt buni. Latura socială a pieselor lor – cam singulară de la un timp între formaţiile rock din România – are capacitatea de a mobiliza publicul, iar mesajul e ok. Deşi, în afară de Mihnea, membrii trupei au arătat ca nişte corporatişti în pauza de masă, pe scenă au fost cum trebuie. Ca şi în cazul trupelor de sâmbătă, Luna Amară nu au beneficiat de cel mai bun sunet, dar au primit feedback bun de la public.

Citește în continuare Shine, ziua a doua| Totul bine, aproape bine

Shine, un festival umbrit de ploaie şi mocangeală

Prima zi a festivalului Shine a fost ţinută în şah de ploaie. Eu, personal, mă şi imaginam înfofolit cu pelerina – fapt ce mi-a cam tăiat din elan, însă am avut noroc. De când am ajuns eu la Arenele Romane au mai căzut doar câteva picături. A fost ok. Recunosc, am ratat primele trupe – UptoEleven, Roadkill Soda şi Toulouse Lautrec.

Am ajuns cand trupa Grimus făcea pregătirile pentru cântare şi m-a mirat numărul mic de spectatori. Mi-am zis că probabil au fost mai speriaţi de ploaie decât mine şi am sperat că se vor mai aduna pe parcurs. Probabil că mulţi au ales să meargă moca în Piaţa Constituţiei, unde, cam aceleaşi trupe au cântat la un festival sponsorizat de o marcă de bere. Mă rog, treaba lor. S-au adunat totuşi ceva mai tarziu si s-au înjumătăţit din nou cu mult înaintea încheierii cântărilor. Vă povestesc mai jos.

Despre organizare n-am ce reproşa. Jetonul a costat 6 lei – echivalentul unui pahar de Ciuc. Dozatoare suficiente, deci fără cozi la bere – deh, nici numărul oamenilor nu a fost foarte mare, aşa că nu s-au făcut cozi decât la pauzele concertelor şi atunci rezonabile. La toalete – la fel. Deci all in all a fost bine.

GRIMUS – Trupă bună, un pic neînsufleţită

Citește în continuare Shine, un festival umbrit de ploaie şi mocangeală

Despre muzică

Ce este muzica? Pentru mine, muzica înseamnă repere, amintiri, vise şi chiar idealuri. Înseamnă multe lucruri, dar cel mai important, muzica asigură soundtrack-ul din capul meu. Şi e bogat, vă asigur. Nu ştiu dacă e un defect, dar eu nu am avut nevoie niciodată de walk-man sau ipod. Nu a fost nevoie. Pentru tine muzica poate însemna doar un fond sonor, pentru altul doar o sursă de venit şi aşa mai departe. Însă un lucru este clar: Ne ,,lovim” de muzică în tot ceea ce facem şi, vrem-nu vrem, muzica ne modelează. De mici. În special genul de care mă voi ocupa îndeaproape pe această pagină. Şi nu sunt deloc restrictiv. Veţi vedea.
Citește în continuare Despre muzică